Anticearcănul şi iluminatorul lansat de Laura Mercier Candleglow

Mâinele sus cele care preferă produsele cosmetice 2 în 1? Întâi eu, deoarece spiritul meu minimalist iubeşte tot ce este compact, la îndemână şi multifuncţional şi care ocupă puţin spaţiu. A avea un număr mare de produse cosmetice nu este ceva ce agreez. Îmi place să am un produs cu eficienţă maximă, care îmi îndeplineşte majoritatea nevoilor.

Pot cheltui o mulţime de bani şi nu am niciun regret dacă ştiu că în schimb voi obţine calitate superioară şi eficienţă. Îşi merită preţul produsul Laura Mercier Candleglow? După părerea mea, da. Puteţi avea încredere în mine, deoarece am folosit deja aproape tot recipientul şi intenţionez să cumpăr altul.

Folosesc anticearcăn zilnic, în special pentru a reduce cearcănele din jurul ochilor. În ciuda faptului că dorm destul de bine, pielea mea are tendinţa de a face glume pe seama mea, iar cearcănele sunt prezente aproape în fiecare zi. Metode pentru combaterea acestora? Anticearcăn şi Iluminator cu acoperire mare pentru a distrage atenţia de la aceste zone. De aceea, anticearcănul lansat de Laura Mercier este un produs ideal pentru mine.

Anticearcănul şi iluminatorul lansat de Laura Mercier Candleglow

În opinia mea, acesta este un produs unic, multifuncţional. Anticearcăn şi iluminator într-un singur produs. Pe de o parte, iluminează cearcănele din jurul ochilor şi camuflează imperfecţiunile, pe de altă parte, oferă strălucire şi un aspect luminos machiajului. În cazul meu, Anticearcănul Laura Mercier Candleglow ascunde chiar şi capilarele dilatate ale pielii, care – ca pentru majoritatea femeilor – sunt greu de camuflat fără un produs cosmetic potrivit.

Acesta este singurul iluminator care:

  • permite o acoperire graduală (de la deschis la mediu);
  • dispersează lumina, deschide nuanţa cearcănelor şi petelor depigmentare;
  • conţine polimeri elastici pentru un efect de lungă durată;
  • este îmbogăţit cu uleiuri uşoare pentru calmarea pielii.

Opinia mea – care este acţiuna sa şi unde poate fi cumpărat?

Da şi da. Nu există niciun alt produs pe care să-l folosesc atât de mult precum acesta. Schimb deseori fondurile de ten şi pudrele; aţi putea spune că nu sunt loială nici unui alt produs de machiaj, dar acesta rămâne alegerea mea constantă. Folosesc întotdeauna Anticearcănul şi Iluminatorul Laura Mercier Candleglow, deoarece este singurul produs care îmi oferă 100% certitudinea că tot ceea ce doresc să acund va rămâne ascuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa-ti placa si

Aici puteți găsi articolele asociate cu postarea pe care ați citit-o recent.